Casa Jurnalistului :

Într-o țară coruptă, din care tinerii fug spre vestul Europei, un profesor poreclit ‘Robocop’ a promis să scape de hoți și a fost ales președinte.

După o perioadă de acomodare, a decretat stare de urgență. A ordonat armatei să înconjoare parlamentul și a dat afară guvernul. S-a numit pe sine procuror general și a trimis agenți de securitate să aresteze opozanți care l-au acuzat de „lovitură de stat”.
Se întâmplă în Tunisia, cunoscută ca speranța democrației, singura țară în care a reușit “Primăvara Arabă”.

🇹🇳 Acum 10 ani, tunisienii și-au dat jos dictatorul, care trăia în opulență în timp ce tinerii nu își găseau locuri de muncă, iar orice semn de nemulțumire era reprimat brutal.
Alegerile libere au dat o voce politică unor grupuri oprimate. Societea civilă tunisiană a câștigat premiul Nobel pentru pace în 2015 pentru tranziția la democrație și pluralism.

Dar libertatea nu a făcut viața mai ușoară

Au fost zece guverne în zece ani și fiecare s-a dovedit incompetent în a guverna, însă abil în a împrumuta bani și a împărți funcții publice propriei rețele. Țara a ajuns în pragul falimentului.
Protestele au devenit o parte din viața zilnică, ca o revoluție care nu se mai termină. Nici abuzurile autorităților nu s-au terminat odată cu dictatura, ba chiar au crescut, după unii indici.
Mii de tineri disperați s-au radicalizat și au început să organizeze atentate împotriva statului. Mulți au ajuns să lupte și în conflicte din alte țări. Liderul unei organizații teroriste locale chiar s-a plâns că „războaiele din Siria și Mali au lăsat Tunisia fără tineret”

„Ce contează dacă mor în mijlocul mării? În țara asta, inima mea e deja moartă.”

Lasă un răspuns